imi place enorm poezia aleasa, dar nu prea vad cum se potriveste cu imaginea, acolo nu este deloc blood red, este de fapt ceva foarte pal si delicat care nu-mi evoca nimic din pasiunea versurilor. e drept ca apare undeva 'frail', insa aceasta frgilitate nu vine in nici un caz de la culoare.
in draperie mea japoneza,mereu virtuala,exista acest desen ,printre linii negre,geometrice,totul implantat,fireste,in alb;si ,de cate ori as acoperi fereastra cu aceasta intarsie rasarita ca un jalon in umbletul meu senzorial,umbland,cu degetele,printre tulpinile verzi,as vrea sa imi intind,ca o musulmana,covorasul,in mijlocul unei camere de bambus,si sa stiu ca plec din rosu,acest punct marcat puternic in existenta.
mi-as dori sa gasesc undeva acele imagini demne de aceste foto-poezii minunate, pe care, cu atata daruire, le asezi pe acest blog. sau ca imaginile deja daruite sa se ridice la perfectiunea cuvintelor tale.
pana atunci, ma inclin in fata frumusetilor, pe care, cu generozitate, le asterni aici.
Starea ta naturala (perfecţiunea) nu este nici entuziasmul, nici descurajarea.
Starea ta naturală este liniştea.
*
Iubirea musei nu e pasională, e totală.
Musa cunoaşte ceva asemănător
adoraţiei, dar mai adânc, mai liniştit.
Vă scriu din altă lume...
*
(Gellu Naum: Calea Şearpelui)
imi place enorm poezia aleasa, dar nu prea vad cum se potriveste cu imaginea, acolo nu este deloc blood red, este de fapt ceva foarte pal si delicat care nu-mi evoca nimic din pasiunea versurilor. e drept ca apare undeva 'frail', insa aceasta frgilitate nu vine in nici un caz de la culoare.
ReplyDelete;-p
ReplyDeletefrumusetea blogului sta, in parte, in felul in care putem modifica istoria. :)
take another look!
haaaaaaa
ReplyDelete:-)
yes!
a double yes!!
ReplyDelete;-))
in draperie mea japoneza,mereu virtuala,exista acest desen ,printre linii negre,geometrice,totul implantat,fireste,in alb;si ,de cate ori as acoperi fereastra cu aceasta intarsie rasarita ca un jalon in umbletul meu senzorial,umbland,cu degetele,printre tulpinile verzi,as vrea sa imi intind,ca o musulmana,covorasul,in mijlocul unei camere de bambus,si sa stiu ca plec din rosu,acest punct marcat puternic in existenta.
ReplyDeletedraga mea cerasela,
ReplyDeletemi-as dori sa gasesc undeva acele imagini demne de aceste foto-poezii minunate, pe care, cu atata daruire, le asezi pe acest blog.
sau ca imaginile deja daruite sa se ridice la perfectiunea cuvintelor tale.
pana atunci, ma inclin in fata frumusetilor, pe care, cu generozitate, le asterni aici.
Cat si ce rosu, poate am sa visez color!
ReplyDeleteun zambet pentru Vladimir, color! :-)
ReplyDelete